Thursday, July 30, 2009

Frate, time-out !

Ii vedeam si inainte. Nu ma deranjau, chiar erau amuzanti intr-o anumita masura. Stiam ca felul in care se poarta e rau si ca cei din preajma mea mi-ar fi taiat din scurt orice tentativa de a replica vreun comportament asemanator.
Dar acum nu mai pot sa ii ignor. Cu cat le constientizez mai acut prezenta, cu atat mi se par mai enervanti. In liceu eram in coconul meu interior de idei preconcepute, filme americane, dorinte prefabricate si atitudini contrastante, totul fiind dominat de zicala "tot ce zboara se mananca" (concluzia ar fi ca nu tot ce zboara se si caca). Dar acum am mai iesit si eu prin lume si vad ca sunt peste tot si ca toate filmele americane si ideile contemporane de cool nu ii vor face mai putin insuportabili. Este vorba de o categorie de persoane pe care as putea-o defini pur si simplu citand titluri din "Almanahul de mitocanie urbana", dar pe care prefer sa o denumesc prin apelative gen "taranusi", "cocalari", "agarici", "ciumpalaci", "plesti", "parnai" si altele de genul. Da, doamnelor si domnilor, intra in scena bruta contemporana urbana, zeul fitelor grosolane, sultanul agresiunii publice, imparatul basinilor din cap si de pretutindeni.
Problema e ca sunt peste tot si ca misunand zi de zi prin oras (sau sat, la fel de bine) te intersectezi cu ei vrei nu vrei. Nu vorbesc de ocazionalele claxoane in trafic sau de procedeele demne de artele martiale aplicate cu scopul de a trece mai in fata pe la cozi. Desi si ele sunt relevante, este vorba nu neaparat de fapte, ci de atitudnea din spatele lor. Ciumpalacii de functionari publici isi trateaza computerele de parca ar fi radioactive si prefera sa le lase nefolosite ca ciumpalacii de cetateni sa mai stea inca o oricica pe la cozi ("ia mai da-i dracu'!"); parnaile de conducatori de BMW cu numar cu W risca securitatea unei arii de vreun km patrat ca sa se strecoare in locul de parcare ramas liber spre care se indreapta alt conducator auto (altceva nu prea risca ei, avand SUV si numar cu W); corporatii se inghesuie sa manance la IKEA ca sa economiseasca banii de mancare pentru ca sunt inglodati in credite ca sa-si plateasca masinile mai valoroase decat casele in care stau; pensionarii pe care mai ieri ii vedeai stand in picioare cate 3-4 zile la cozi la o apa sfintita de niste sfinte moaste sunt apucati brusc de o stare de oboseala si trebuie sa li se dea I-M-E-D-I-A-T locul in autobuz sau la coada; tiganusii de cartier te ameninta cu bataia daca nu le dai 10 mii sa isi ia tigari si salahorii de pe la vreo constructie fac misto de oricine pentru ca ei stau in timp ce un Dorel mai fraier roteste si da cu ascutitul in locul lor; ma rog, si cate si mai cate.
Vazand acest gen de comportamente, stau ca ciumpalacu' si ma gandesc de ce se intampla asa ceva. In primul rand de chichi. In al doilea rand "pentru ca pot". In al treilea rand pentru ca societatea...pentru ca politicienii...pentru ca lumea...etc. De fapt cred ca e vorba de o psihoza, poate la nivel national (cum ii place lui Vadim sa zica). Romanul, mai ales cel de rand, este un personaj in capul caruia se sparg oalele, pe care se defeca (sau defecheaza, nu stiu inca sinonimul verbului a se caca in forma asta) seful/sefa sau chiar subalternii si in general multe din persoanele cu care intra in contact, care actioneaza catre un scop si vede ca ce face nu e destul sau chiar nu inseamna nimic in lupta pentru ameliorarea calitatii vietii. Proverbialul umor romanesc se pare ca nu mai ajuta, pentru ca, pus in preajma unor oameni relativ de teapa sa (in sensul "ne-smecheri cu numar cu W"), romanul-car-de-nervi-calare-pe-o-jumatate-de-creier-reciclat cauta sa obtina propriul profit in detrimentul celorlalti cu orice pret. Si asta pentru ca noua cultura romaneasca se poate rezuma la fraza "eu sunt mai smecher ca tine". Asta e tot ce trebuie stiut si urmarit. Cu cat esti mai smecher esti mai respectat. Cu cat esti mai descreierat, mai nesimtit, mai extrem si mai cu clontul pe sus, esti mai smecher. Greu? Nu.
Cu toate ca toti romanii suntem supusi la tratamentele descrise mai sus, suntem un popor nationalist. Ne iubim tara. Unii atat de tare incat se pisa pe ea si vor sa emigreze doar ca sa se intoarca si sa traiasca tot in ea. Adica tot acolo unde s-au pisat. Patriotismul romanesc e in floare. "Romania e cea mai tare tara din lume!". "Sa mergem bah la strainii astia sa ii invatam ce inseamna sa traiesti cu adevarat!". "Sa ii invatam ce super valori avem noi"! Si ce valori: Eminescu, poetul national, care a cautat atata inspiratie ca a dobandit un sifilis creativ pe drum; Stefan cel Mare, domnitorul cu linia de clasament 40 si ceva-0-0, creator de biserici inchinate victoriilor si iertarii muuuultelor sale vicii; Adrianii nostri de aur, Mutu si Copilul Minune, artisti intr-ale facutului banului usor si spargerii acestuia din urma in cele mai artistice moduri; si avem cele mai frumoase fete din lume, care nu sunt curve, lor doar le place viata. Si la noi totul e porno: piticul porno, eleva porno, profa porno, baba porno, preotul porno, loto porno...
In continuare experimentez zilnic noi moduri de a ignora aceste genuri de specimene. E destul de greu, pe bune, mai ales ca tinzi sa ignori lucrurile bune si sa dai mai multa importanta tampeniilor cocalaristice zilnice. Si serios ca mai e nevoie din cand in cand de o pauza de atata prostie, taranime, ciumpalacime, coruptie si rahat societal generalizat.
Si ca sa inchei apoteotic, propun si un slogan: Esti ciumpalac, ai castigat!

Tuesday, July 28, 2009

Moromete

Dimineata tarzie (11 AM), pe DN1, in Renault-ul proprietate personala (de mai putin de 24 de ore). Dupa o escala scurta in Otopeni (apropo, super cocheta primaria si strazile curate si cladirile renovate ! ), ajungem in Balotesti.
Curtea e complet schimbata. S-au scos toate chestiile inutile din ea si acum au ramas doar terasamente, plate ca niste terenuri de tenis.
Si incepe munca. Sub soarele verii perfecte pe care mi-o doream de mult timp. Sub acel soare, in acele momente, muncind cot la cot cu acesti oameni care reprezinta rudele mele cele mai apropiate, totul era la fel ca in copilarie.
Si din terasamente o sa creasca intr-o luna iarba si intr-o luna si o saptamana varul meu o sa aiba nunta. Cand dracu' s-au dus anii astia? Parca ieri ma jucam sub nuc cu mingea si ma feream sa intru in lucerna din spate, si acum dau la grebla si la lopata in curtea goala.
Am criticat mult timp "Morometii" lui MArin Preda (deh ! frustrari din scoala generala cand trebuia sa citesc ) dar am constatat ca am ajuns personaj principal demn de acel roman. Sunt Moromete. Sunt absolvent de stiinte politice, filozofez zilnic si uite-ma acum, dand la grebla in curte. Sunt Moromete, taranul filozof. Ma plimb prin sat, pe ulita neschimbata inca din copilarie si ma minunez cum se imbogatesc altii si isi transforma casele taranesti in viloaie de demnitari.
Imi beau cafeaua ( bere nu pot sa beau ca sunt cu volanul ) si ma uit la sat si pentru cateva clipe imi doresc sa traiesc la fel ca Moromete...

Friday, July 24, 2009

RIP Michael Jackson

O abordare vesela asupra mortii lui Michael

Adevarurile se primesc pe mail

...cum este si ceea ce am primit azi. Enjoy !

Dragii mei compatrioti Romani, Eu nu mai emigrez din Romania .

Varul meu Nelu, femeie de serviciu la NASA (fost inginer IT in Romania), a gasit stergand folderele de praf un studiu care ma pune pe ganduri.

Din surse secrete NASA natia Romana a fost aleasa pentru a coloniza planeta Marte.

Din toate natiile studiate au fost alesi Romanii pentru ca intr-un viitor habitat artificial pe Marte ar rezista cel mai bine.

S-au luat in calcul urmatoarele :

Romanii rezista fara apa cel mai mult.

Nu au nevoie sa faca dus cu saptamanile.

Nu folosesc sapun, sampon ori pasta de dinti.

Nu au nevoie de spatiu verde. Daca acesta exista il distrug.

Habitatul va fi construit gen scara de bloc cu doua banci la intrare.

Romanii nu au depresii sau daca au le rezolva cu bautura.

Pot sa bea de la antigelul statiei orbitale pana la spirtul si frectia din sala de prim ajutor.

Pentru divertisment le ajunge un joc numit table.

Nu au nevoie de gym sau piscina.

In caz de suprapopulare subiectul feminin poate fi convins usor sa-si arunce copiii la ghena de gunoi.

Daca decizia s-a considerat gresita copiii pot fi recuperati dupa trei zile. Culmea traiesc.

Romanii pot fi manipulati si condusi foarte usor.

Toate proviziile se vor elibera pe baza de cartela.

Toate legile habitatului vor fi facute pentru a fi incalcate.

Cheltuielile cu paza si securitatea habitatului vor fi minime.

Romanii sunt genetic turnatori si paraciosi. Cand nu au ce sa toarne incep sa scrie jurnale : Jurnalul National, Jurnalul de la Paltinis etc.

Se vor promova manageri nulitatile fara studii iar oamenii capabili vor fi maginalizati pentru ca acestia atunci pot creea cel mai bine.

Romanii se hranesc cu 80 %, paine 5 % seminte de floarea soarelui iar restul surogate.

Singurul animal insotitor va fi cainele comunitar.

Viata Romanilor este foarte simpla. Barfa sau zvonurile sunt ratiunea lor de a trai.

In acest scop vor fi introduse in habitat asa numitele panarame care vor trai cu nulitatile
manageri si vor fi invidiate si barfite de nevestele grase si oxigenate ale capabililor cu studii.

Habitatul va fi aprovizionat in cantitati suplimentare cu prize,becuri, clante, capace de WC si robineti.

Romanii fura aceste obiecte. Inca nu se stie de ce. Obiectele furate se pot gasi in apartamentele lor in vitrina din sufragerie..

Se presupune ca sunt furate in special de capabilii cu studii si aduse acasa ca un trofeu.

In acest caz nevestele grase si oxigenate au orgasme multiple exclamand: "Costel este si destept si descurcaret! ".

Functionarii publici din Romania...



... sunt ceea ce francezii numesc "Les incompetents" ! Word !

Thursday, July 23, 2009

Banc

Un hot inarmat intra intr-o banca si cere toti banii. Dupa ce i se dau banii, se intoarce catre unul din clienti si intreaba:
- M-ai vazut jefuind banca asta?
Omul raspunde:
- Da, v-am vazut.
Hotul il impusca in cap. Se intoarce apoi catre un cuplu si il intreaba pe barbat:
- M-ai vazut jefuind banca asta?
Barbatul raspunde:
- Eu nu v-am vazut, dar sotia mea da!

Wednesday, July 22, 2009

Fete = curve ?


Desi nu pot sa il suport pe cocalarul de Tudor Chirila, are dreptate in ceea ce spune in cele de mai jos.

Vama a lansat de curând piesa „E plin de fete”

Tudor Chirilă: „Nu mai deosebeşti curvele de restul fetelor“
„E plin de fete cu fake-uri de la Louis Vuitton/ E plin de fete, colagen şi silicon/ E plin de fete cu sufletul vândut la mall/ E plin de fete cu bancomat în dormitor”. Aşa sună refrenul celui mai nou single semnat Vama.
Tudor Chirilă regretă „poezia“ din vremea studenţiei lui.
Ce spune Tudor Chirilă despre naşterea acestui cântec? “A fost un moment de «revoltă» în gaşca noastră. Presupun că e foarte greu să fii puşti în România de azi, să te îndrăgosteşti de o fată şi, când ajungi la uşa ei, să te întrebe: «Ia să vedem, pe tine portofelul te face cu 10 cm mai înalt?». Sub aparenţa frumuseţii, există o mulţime de fete orientate doar spre materialism. Farmece personale au, altceva ce le mai trebuie? Şi se întâmplă aşa pentru că există o piaţă, există cumpărători, iar «domeniul» e în plină dezvoltare. Îmi pare rău de tinerii care văd în aceste fete mai mult decât sunt ele, de fapt”.
Trupa Vama a gândit piesa ca pe o armă cu două tăişuri: “Făcând mişto de o anumită specie, o scoatem în evidenţă pe cealaltă, a fetelor serioase, care, chiar dacă sunt frumoase, vor altceva de la viaţă, nu VISA şi MasterCard Silver sau Gold”. Dar nu cumva există “pericolul” ca fiinţele luate peste picior în noul single să fie încântate că există cineva care le-a dedicat o melodie? “E posibil să se bucure, dar numai ele între ele. Imbecilitatea rezonează cu imbecilitatea. Ar fi o tragedie naţională dacă nu s-ar sesiza, de către restul lumii, nota ironică a piesei. Şi, de fapt, cred că şi cele despre care e vorba în cântec se vor prinde că nu le aducem un omagiu. Faptul că trebuie să alerge după o cola într-un mediu elegant le ascute o anumită inteligenţă de prădător nocturn”.
Simte Chirilă nostalgia idilelor “de pe vremea lui”? “Când eram noi studenţi, în România nu era atât rafinament al distracţiei. În Bucureşti erau vreo 10 cluburi mari şi late, plus discoteci, în care curvele erau bine puse deoparte. Acum nu mai deosebeşti curvele de restul fetelor, poţi să ai surprize.
Ceea ce regret este poezia din vremea studenţiei mele. S-a dus poezia. La un moment dat, va deveni anacronic să iei o fată de mână. «Vrăjeala» cu vorbe frumoase nu mai ţine. Doar aia a foşnetului de bancnote”.
Dar speranţa nu e pierdută. “Noi credem că mai există şi fetele simple ca un măr, despre care pomenim în piesă. Numai că, aşa cum spunem şi acolo, merele nu cresc între porci mistreţi. Dar merită să le cauţi”. Merită şi un următor single? “Mă gândesc la ceva în sensul ăsta”.
Chirilă se mai gândeşte şi la normalitatea lumii “de afară”, în care goana după bani a mai pierdut din viteză. “Oamenii din alte ţări se reaşază vizavi de priorităţi. Încep să înţeleagă tot mai mulţi că trebuie să trăiască, apoi să facă bani. Am cunoscut un manager de club londonez de 2.000 de persoane, care a renunţat la profesia lui bănoasă pentru a se face instructor de kitesurfing. Fireşte că zborul cu zmeul nu-i aduce aceleaşi sume cu care era obişnuit, dar bucuria de a face ceva care-i place mult compensează minusurile din cont. Noi suntem în urmă şi la capitolul ăsta. Încă ne mai bucurăm la lucruri care ţin de material. Pe undeva e firesc, avem parte de ele doar de 20 de ani. Or să se schimbe lucrurile şi aici, dar, din păcate, noi vom fi prea bătrâni să ne mai bucurăm de asta”.

Monday, July 20, 2009

Steaua - Ujpest 2-0 in turul 2 preliminar al Europa League!

O victorie frumoasa, un Surdu renascut...Sa fie intr-un ceas bun !
Si s-a nimerit ca meciul sa fie in perioada dezbaterii cu privire la autonomia ungurilor de la Tusnad....

Traian Basescu huiduit de unguri la Baile Tusnad



Oricat mi-ar placea sa il mai vad si huiduit pe iubitul nostru matelot, simt ca are totusi dreptate in privinta autonomiei ungurilor in Romania.
1. Constitutia nu o permite, iar raspunsul pe care l-a dat Base, cum ca UDMR ar fi refuzat proiectul de revizuire a Constitutiei mi se pare genial (desi un pic populist si agresiv).
2. Atata timp cat se permite propagarea culturii maghiare in spatiul romanesc si se implementeaza programe pentru educatie/dezvoltare ducand la un climat de discriminare pozitiva in favoarea ungurilor, nu inteleg de ce mai comenteaza. Mai ales ca au si placute bilingve...
3. Mi se pare anormal ca, desi in buletinul lor de identitate scrie mare ROMANIA, ungurii din Covasna sau Harghita tot "Nem tu dom" iti spun cand vrei sa cumperi ceva de la ei.
4. Lasand la o parte problema de fata, totusi este vorba de presedintele unei tari, venit la invitatia unei institutii de invatamant superior sa dezbata fata-in-fata o problema cu o comunitate vizata de respectiva problema, iar respectiva comunitate il huiduie. Mi se pare un comportament cel putin deplasat si de-a dreptul mitocanesc. Mai ales ca Base este presedintele unei tari care pana la urma gazduieste minoritatea maghiara si ii creeaza conditii in care aceasta din urma sa se poata desfasura cultural. Iar huiduielile si injuraturile nu ar trebui sa fie folosite nici de romanii nemultumiti si in general in spatiul public.

Mai avem multe de invatat in privinta unui comportament, atat politic cat si personal, corect...

Tuesday, July 14, 2009

Man in the mirror

A murit ultimul om pentru care merita sa merg la un concert...un zeu, dar pana la urma un om...Idolul copilariei mele, obiectul respectului meu ulterior !

Rest in peace Michael !